De ce să nu mai “ascunzi” cifra reală de afaceri: acces la bani, fonduri, parteneri

10.07.2025

Într-un context în care economia românească încearcă să navigheze printre reforme fiscale agresive, incertitudine politică și costuri crescute de finanțare, devine esențial pentru companiile mijlocii și mari să își pună întrebarea corectă:

"Economisesc cu adevărat dacă îmi ascund veniturile sau, în realitate, pierd oportunități?"

Hai să luăm câteva dintre aceste întrebări și să le analizăm împreună, clar, concis și pe înțelesul tuturor.


Dacă îmi declar toate veniturile, cum afectează asta impozitarea și marja de profit pe termen scurt?

Imactul fiscal este real, dar poate fi limitat. Chiar dacă impozitul pe profit (16%) se cumuleaza și cu impozitul pe dividende ( care se va majora la 16% de la 1 Ianuarie 2026 ), cu o planificare fiscală eficientă (ex: deductibilități, leasinguri, amortizări accelerate, optimizarea structurii de grup), acest cost poate fi parțial sau total compensat de acțiunile tale.


Cum mă afectează lipsa de transparență financiară în momentul în care vreau să accesez un credit sau un proiect pe fonduri europene?

Băncile în 2025 te analizeaza pe baza unui scoring automatizat bazat pe: profit operational / EBITDA / bonitate fiscala / indicatori din bilanț (de ex: debt-to-equity, cash-flow-ul operațional).

Accesarea fondurilor europene, inclusiv prin PNRR, presupune existența unor raportări contabile corecte, un istoric fiscal transparent și dovezi clare de conformare cu legislația aplicabilă

Dacă tu ca și companie, declari doar o parte din cifra ta de afaceri, indicatorii tăi de performanță vor fi afectați zdravăn iar capacitatea ta de a obține finanțări, parteneriate internaționale sau chiar și intrări în rețelele de distribuție globală va tinde spre 0, fiind aproapre imposibil.

Partenerii mari chiar se uită la cifra de afaceri oficială când decid dacă lucrează cu mine?

Raspunsul este clar: DA!

Dacă îți dorești să joci în liga profesioniștilor, cifrele tale din bilanț trebuie să fie autentice și "de top".

Marile companii, fie ele multinaționale sau jucători locali, realizează due diligence și analize de bonitate pentru a evalua riscurile colaborării. Firmele mari de asigurare de risc comercial (de ex. COFACE România) folosesc sisteme avansate de analiză financiară completă a firmei tale atunci când decid dacă să asigure sau nu riscul de necolectare a creanțelor tale. Cu cât COFACE asigură un plafon mai mare al creanțelor tale, cu atât tu poți cumpăra mai mult pe credit de la furnizorii tăi, iar asta depinde 100% doar de profilul tău financiar!

În plus, multinaționalele aleg să nu colaboreze cu cineva dacă acea colaborare reprezintă mai mult de 30% din cifra de afaceri a furnizorilor. Ei bine, dacă tu îți păstrezi cifra de afaceri redusă, gândește-te la toate firmele care îți vor refuza colaborarea.


Ce tipuri de investitori sau surse de finanțare îmi închid ușa dacă nu sunt complet conform fiscal?

Tipuri de investitori:

  • Fonduri de investiții
  • Private equity / venture capital

Surse de finanțare:

  • Credite bancare
  • Fonduri nerambursabile
  • Garanții de stat
  • Programe de sprijin IMM


Pot să fac trecerea spre conformare fără să dau totul peste cap în companie?

Absolut. Dar e esențial să o faci strategic și etapizat.

Ce ai de făcut:

  • Începe cu un audit financiar și fiscal intern (Hill Consulting oferă astfel de servicii).
  • Elaborează un plan de tranziție: 6–12 luni pentru declararea completă.
  • Optimizează fluxul de numerar în paralel, pentru a putea susține temporar o taxare mai mare.
  • Caută finanțare bancară sau alternativă, bazată pe noile cifre – ca să poți susține creșterea ulterioară.

Într-un 2025 în care banii sunt mai greu de obținut, dar oportunitățile sunt reale pentru cei care pot demonstra bonitate, o firmă cu o cifră de afaceri de peste 2 mil. EUR care rămâne "parțial invizibilă" își sabotează singură creșterea.


Conformarea fiscală NU este un moft. Iar contabilul tău nu poate face această tranziție, pentru că nu este meseria lui să o facă.

Dar știi cine te poate ajuta? Un CFO.

Dacă nu ai bugetul necesar pentru un CFO full-time, alege să colaborezi cu Hill Consulting.